Scurt Reportaj din tara

SCURT REPORTAJ DIN ȚARĂ
 

Multe salutări de pe plaiurile beiușene!

Vara aceasta -  de fapt tot timpul anului  -  echipă după echipă, grupă după grupă și mai mulți voluntari din America au sosit în România cu brațele deschise, cu dragoste și dorință vie de  a ajuta în biserici, în școli, universități, spitale, comunități de rromi, în sate și familii nevoiașe.

(Tot mai puțini sunt cei ce iți pun intrebări ca  și acestea ; ce urmăresc misionarii americani ? Care-i adevăratul scop cu care vin aici? Dotările din școli, construcțiile de biserici, ajutoarele pt familii sărace, căminele pentru copii abandonați, medicamentele și aparatura medicală de performanță pentru spitale de-alungul celor 20 de ani au rămas ca și mărturii vii ale iubirii lui Hristos și de aproapele, de care sunt animați cei care s-au angajat să ducă vestea bună a mântuirii până la marginea pământului – parte din ei activând și în România.)

Acum, într-o mică pauză până sosește o altă grupă, iată  ziua de 5 iulie, zi de duminică, ne "prinde" dis de dimineață pe drum. Ne îndreptăm în grabă, că doar ne așteaptă  - ni se spune - 5 ore de condus -  și asta fără pauze -  ca să ajungem la destinație, tocmai în Sighetul Marmației. Aici vrem să vizităm Biserica baptistă "Betania'’ dar și Memorialul  victimelor comunismului și Casa memorială Elie Wiesel.  La Memorial ești avertizat că ’’un popor poate fi distrus  prin suprimarea memoriei…’’  și că doar  « Adevărul ne face slobozi ».

Deși suntem pe un drum european, o turmă  de vaci  ne obligă să încetinim și chiar să  ne oprim. Nu este prima oară când mă confrunt cu o astfel de "scenă" pe drum, dar acum în această dimineață de duminică parcă era o trecere mai ușoară. Altă dată ciomegele și bâtele  se învârteau și aterizau vârtos pe spinarea bovinelor în timp ce erau însoțite de tot ’’alaiul ciurdăresc’’; pocnituri de bici, înjurături și lătrat sacadat de câini. Sub loviturile necruțătoare, vacile se călcau în picioare și erau forțate în grabă să elibereze șoseaua. Se crea astfel coluarul liber sub intervenția mânioasă a unui paznic care lovea năpraznic în dreapta și în stânga.   Și așa se elibera șoseaua  lasând în urmă un nor de praf, mâzgă bălegoasă degajând un miros proaspăt, original, dar totuși urât. Dar măcar ți se croiește un culoar… Au fost și cazuri când vitele buimăcite, ori poate mânioase, revoltate și ele de atâtea bice se îmbulzeau, dădeau să sară  pe capota mașinii  în timp ce dinăuntru se auzeau  țipete disperate de copii sau femei. Claxoanele mașinilor și sudalmele șoferilor  nervoși le înnebuneau și mai mult.  Mai rar asemenea peisaj în alte țări din comunitatea europeană dar numai așa se poate găsi pasul, cadența cu națiunile fruntașe, treptat și anevoios.
 
Dar, măcar așa, ei  țăranii români din acest pitoresc Maramureș, cei care din moși strămoși s-au identificat cu vaca și cu plugul și teleaga și cu munca, munca grea și aducătoare de puțin câștig, măcar așa pot ei să bea cana de late cald și să-și scalde în smântână sarmlalele fierbinți, ori să lipească felia de cașcaval lângă cea de slănină lată cât un ’’lat de mână’’ !
 
Numai bine secvența aceasta de ’’film patriarhal și rural’’ îmi amintește că la celălat capăt al drumului se află fosta închisoare de tristă faimă  din Sighetul Marmației. Aici oamenii erau tratați mai rău decât animalele cu scopul știut de a le imprima... spiritul de turmă. La capătul drumului, adică în  orașul Sighet, vedem cu groază că în inchisoare oamenii  mari ai neamului, elita noastră intelectuală și militară și politică, ori creștinii neprefăcuți, acea parte a ei, a lor, nedispusă la compromis cu mujicii comsomoliști, dar  chiar și copiii și elevii de școală și cei de liceu au fost întemnițați și tratați în mod inuman, inimaginabil de inuman și pervers. Tot aici suntem avertizați  că "Cine uită este condamnat să repete istoria"  iar ’’Indiferența   este un păcat la fel de greu’’.
 
Există un loc la Memorial care vorbește  și despre perescuțiile împotriva neoprotestanților. Cu toate că s-a cerut de către unii să se acorde mai multă atentie  persecuțiilor împotriva credincioșilor a  fost și o ’’opoziție serioasă’’ care a făcut ca subiectul să fie restrâns și doar despre puține din multele cazuri de prigoană și tortură împotriva fraților nostri de credință s-a vorbit, puține au putut să fie prezentate.

La Casa Memorială a lui Elie Wiesel, indiferența și tăcerea sunt prezentate ca și două păcate intolerabile, iar lașitatea este sora lor.

Un alt pericol  pe drumul din ’’Țara Maramureșului’’  a fost  când  îngroziți am văzut  cum un șofer "dădea mașina înapoi" fără să-i funcționeze  luminile de avertizare și era cât pe-aci să ne lovească. Să mergi înapoi, sau spre înapoi ca și cum ai merge înainte!!!  Mi-am amintit și vă amintesc… pentru că,  s-ar putea să știți : la Sighet a fost și mai este încă unul din cele mai mari și mai năpraznice spitale de alienați mintali din țară !  Dar poate că manevra șoferească era doar un simptom al crizei economice, că în timpul crizei de astăzi unii au căzut deja de acord că trebuie să mergem înapoi  - spre ‘napoi !

Când a murit Stalin - am  auzit - au fost și  oameni în lagăre și ospicii care au plâns alături de torționarii lor. Oameni care erau condamnați la moarte  de către « avangarda istorică diriguită de tătucu mustăcios», oameni care nu și-au mai văzut familiile și casele vreodată. Dar au plâns după "genialul tovarăș Stalin". Ce spălare de creiere!  Cum a fost posibil? Atunci era mai vizibil și imputabil spiritul de turmă. Dar și ’’toiagul care le lovea spinarea’’ era neînchipuit de necruțător… 

*** 

Pe un timp ca cel de astăzi  - când suntem loviți și de criză printre alte năpaste - există și riscul ca  tăcerea, uitarea și indiferența să ne împingă în altă dandana? Să se repete istoria și noile structuri politice să ducă la o altă siluire a minții și voinței omuli, aceasta « trestie gânditoare »? Să se justifice orice ingerință, orice abuz și opresiune asupra ființei umane, a conștiinței colective fiindcă-i criză, că suntem amenințați de terorism ?

Domnul să se îndure să nu ne mai îngăduie pe unde au trecut Maniu, Hosu, Alexandru Todea, Pătrășcanu… Wumbrandt, Moldoveanu, Dorz, Galeriu, Gafencu și atâția alții !

Muzeul-Memorial de la Sighet… o importantă lecție de istorie  pentru fiecare român ; nu pregetați de aveți prilejul să faceți și acolo un popas de vacanță, un prinos adus înaintașilor ce au înfruntat cu demnitate vicisitudinile istoriei adesea neprietenoasă cu poporul și cu țara noastră.

Peter Lucaciu

Pastor supraveghetor în anul acesta al misiunii baptiste româno-americane pentru România

(text adaptat și adăugit de Zaharia B.)